Publicat la: 18 septembrie 2024 Publicat de: Primăria 1 Decembrie Comentarii: 0

Mesaj din partea primarului Petre Gheorghe, comuna 1 Decembrie

Dragi cetățeni, dragi reprezentanți ai societăților comerciale,

Tragedia care a lovit județul Galați ne solicită solidaritatea și sprijinul. Sute de familii au pierdut aproape totul, iar în fața acestor suferințe nu putem rămâne indiferenți. Acum, mai mult ca oricând, putem să arătăm că împreună suntem puternici și putem ajuta!

Primăria 1 Decembrie lansează o colectă de urgență pentru sinistrați, adresată atât persoanelor fizice, cât și societăților comerciale din comuna noastră. Nevoile sunt mari și diverse: îmbrăcăminte nouă, conserve, ulei, zahăr, apă plată, pături, dar și echipamente esențiale precum lopeți, roabe și găleți.

Începând de mâine dimineață, la After-School-ul din comună, operatorii noștri vor fi prezenți pentru a primi donațiile dumneavoastră. Fiecare gest, fie că provine de la o persoană fizică sau de la o companie, poate contribui enorm la refacerea vieților celor afectați.

Împreună, putem aduce alinare și speranță acolo unde este cea mai mare nevoie.

Cu recunoștință, Petre Gheorghe, primar al comunei 1 Decembrie

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.