Posted on: 24/08/2013 Posted by: Primaria Comments: 1

În biroul primarului Gheorghe Petre aproape în același timp sună telefonul fix de la financiar pentru plata salariilor, sună mobilul pentru ce se întâmplă pe câteva străzi, intră secretara cu documente la semnat și, cireașa de pe tort, pe hol,  ţipă și un locuitor al comunei că nu are furaje pentru cal. Cadru perfect pentru o discuţie între dulce și amar.

Să luăm întâi pilula amară

Ce poate fi mai amar în bugetul oricărei primării decât arieratele de plătit?  Din 200 miliarde de lei datorie moștenită, Petre Gheorghe mai are de plătit 48. De miliarde lei, bani vechi. Adică 4.800.000 lei noi. Adică vreun milion de euro. Plăţile făcute și scăderea datoriilor nu se pot vedea în comună decât foarte palid, iar cetăţenii, la o adică ar putea fi și nemulţumiţi. Lista datoriilor se lungește, primăria 1 Decembrie având poprire de la Trezorerie pentru refuzul primarului de a achita o factură veche pentru 800 de jardiniere executate tot în administraţia precedentă. „ Am pierdut procesul intentat de cel care a emis factura și, momentan, nu mai știu ce să cred despre justiţia română. Ce-i drept, nu am vrut să plătesc, căci atunci când am preluat primăria, am inventariat 300 de jardiniere. Diferenţa de 500 de bucăţi nu există. Și atunci, cum să plătesc? Mai mult, el a prezentat în instanţă doar o factură, fără contract atașat și, degeaba am pledat în faţa instanţei că nu s-a respectat procedura de achiziţie. Instanţa i-a dat câștig de cauză, eu tot nu am vrut să plătesc și așa a apărut poprirea”, povestește exasperat Gheorghe Petre.  Încă aproape 6 miliarde de lei vechi din factura de 42 de miliarde lei vechi emisă de o societate care a amenajat niște parcări în comuna 1 Decembrie. 

Parcări subterane? Nu. Parcări multietajate? Nu. Și atunci, ce sunt aceste parcări? „Niște betoane, nimic mai mult”, mă lămurește primarul. În plus, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice  (ANRMAP) a aplicat o amendă de 2 miliarde lei vechi primăriei din comuna  1 Decembrie pentru nerespectarea procedurilor de achiziţie. Și mai este o amendă de plătit, amendă emisă de Compania Naţională de Investiţii pentru proiectul de extindere a școlii și reabilitare a sălii de sport. Motivul amenzii? Proiectul a fost cu încredinţare directă de 50 miliarde lei vechi.

 Canalizare pe 110

110 mm este diametrul actualelor conducte folosite pentru canalizare în comuna 1 Decembrie și aceia dintre cititori care și-au construit o casă, vor înţelege că pentru o comună de 7.200 de locuitori, conductele sunt mult subdimensionate. La ce a dus diametrul mic? La inundaţii în perioada ploilor căci, normal,  conducta nu poate face faţă și, de aici, certuri între locuitori.

Și, nu, nu  s-au mai găsit plăpumi introduse pe conducte, ci un…pietroi. „ Și am plimbat pietroiul timp de două luni și nu se putea scoate pentru că era în partea de canalizare din curtea unui locuitor. Într-un final, am adus echipamente puternice și pietroiul a fost scos. E aici, în biroul meu”, îmi arată Gheorghe Petre. Conductele de apă din comună au fost curăţate, apa nu mai are nitriţi și diverse impurităţi mișcătoare iar analizele se efectuează periodic. 

Planuri nu foarte îndepărtate

Hotărârea constantă a primarului Gheorghe Petre de a începe reabilitarea grădiniţei ne face bine. „Am fost la Ministerul Agriculturii pentru a completa documentaţia și aștept cu nerăbdare revenirea Guvernului din vacanţă  pentru a obţine Hotărârea de Guvern de atribuire a clădirii către primăria 1 Decembrie. Și în momentul în care am HG, nu mă mai găsește nimeni nici la primărie, nici acasă. Acolo mă mut, pe șantier cu muncitorii, numai s-o văd gata!” povestește entuziast primarul. Până la toamnă mai trebuie schimbată centrala termică a școlii care și-a depășit de multă vreme uzura fizică, iar cei de la ISCIR nu au mai vrut s-o certifice.

…și pilula dulce…

Reabilitarea spaţiului verde din zona blocurilor de pe DN era în curs când am ajuns la 1 Decembrie și astfel capitolul „de bine” se conturează mai clar. Pe de altă parte, pe un grup de 7 străzi se extinde reţeaua electrică, se pietruiește și se pregătesc, astfel, drumurile pentru lucrările de apă și canal din 2014. Desigur, în zona străzilor care se pietruiesc – Pinului, Viilor, Câmpului, Răsăritului – sunt și probleme legate de cadastre suprapuse pentru care se vor face și exproprieri.

„Apoi în septembrie voi amenaja o seră dendrologică lângă staţia de apă, acolo este un teren al primăriei care face parte din domeniul public. În seră vom pune răsaduri astfel încât în primăvara lui 2014 să începem să plantăm în comună folosind materialul nostru. Specialiști? Avem în comună oameni care au lucrat la sere și există și un inginer care ne va ajuta gratuit, căci este fiu al comunei și a înţeles ce vreau să fac”, explică primarul.

Altfel, se pregătește o mini clinică la parterul unui bloc, iar cel care investește a cumpărat deja și o ambulanță. Însă, cea mai bună veste din domeniul medical este cea pe care ne-o dă primarul în legătură cu cabinetul stomatologic deschis de curând în piaţa din comună. Și spune Gheorghe Petre:  „Sunt bucuros pentru locuitori, medicii au programări de dimineaţă până la orele 20-21 și aceasta spune multe despre nevoia de sănătate a locuitorilor. Avem în plan, împreună cu proprietarul acestui cabinet, să mergem și în școli pentru a face educaţie și pentru a elimina împreună un dușman redutabil: frica de dentist”.

Dezinsecţia și deratizarea efectuate la sfârșitul  lunii iulie, concomitent cu vidanjarea subsolurilor blocurilor a redus numărul ţânţărimii și a șobolănimii din comună, iar igienizarea anuală obligatorie continuă la școală și la grădiniţa din cadrul școlii. Și acolo sunt multe de rezolvat, căci lipsa spaţiului obligă la învăţământ în 3 ture. De unde și necesitatea noii grădiniţe.

Cu umor…

Primarul Gheorghe Petre își povestește „agenda de lucru” cu mult umor și după fiecare întrevedere colecţia mea de expresii se mai îmbogăţește cu încă una. Doar că umorul este supapa cea mai inteligentă pe care o poate găsi un primar tânăr care nu poate avansa cu onorarea promisiunilor din campanie. Umorul lui Gheorghe Petre e greu uneori, căci ascunde și dulcele, dar mai ales amarul.

Sursa

1 people reacted on this

  1. buna ziua!

    Domnule primar, luati-va tableta de umor si inima-n dinti si opriti odata tavalugul asta de datorii care se rostogoleste permanent peste noi! Cred ca o solutie ar fi ca primaria sa se indrepte legal in instanta impotriva vechii conduceri, respectiv fostul primar, pentru recuperarea datoriilor. Cat credeti ca vom mai fi dispusi sa platim furaciunile fostului primar? El se lafaie si se lauda cu realizari personale, iar noi platim. Sa-i fie rusine!

    Cu respect!

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.